Oraș cu porumbei sălbatici

Noi doi, numai doi, mai spunem DA, cand vrem să zicem invers, mai proclamăm imperii mari de ger,
Mai ofensăm părinții prin uitare, mai umilim pe cei care ne cer.
Mai traversăm o lacrimă cu barca, ne mai permitem nopți de carnaval,
Mai povestim iubitelor coșmaruri, mai adormim in coama unui cal.
Și dintr-odată, adormim pe-o bancă,
În mijlocul unui oraș străin, și numai niște porumbei sălbatici, asupra noastră, de prin piețe, vin.
Ni se așează pe genunchi și umeri, pe frunți se prind cu cel mai mare jind
Și se apucă să ne scoată ochii, cu ei în pliscuri plecând fâlfâind
Și iată cum, încet încet, pe bune frumoșii porumbei țin loc de corbi, și noi, care murim, luam aminte, de ce vom deveni cu toții orbi.

A.P