Un pahar care trebuie băut.

...Daca am ramane la seninatatea care ne atinge ca o aripa dulce, sufletul...
E cel dintai adevar, cel adanc, care nu doare. Daca am trai, daca ne-am ghida viata dupa el.
Dar nu facem asa, fiindca apare curiozitatea, asa zisa luciditate care ne indeamna sa aflam de ce...
Cata luciditate, atata suferinta.
Da asa e. Dar cine dracu te pune?
De ce nu ne mai iubeste?
Ce stupid, cand totul ar fi atat de simplu daca am pastra in noi revelatia acestor clipe sublime, acea seninatate izbavitoare.

Ispita luciditatii care te indeamna sa aflii de ce nu te mai iubeste cineva consta in faptul ca ai sentimentul acut, irezistibil ca, dupa ce vei afla, vei inceta sa suferi.
Poate, iti spui, ai facut vre-o greseala care se poate repara.
Poate la mijloc e o neintelegere
Poate ca iubeste pe altcineva.

Ei da, e un pahar care trebuie baut.
Il bei.
Te inconvoi de durere.
Pe urma te redresezi.