"În clipa când am sfârșit prin a-l descoperi, ilustrul nostru prieten străin aștepta de o jumătate de oră, asezat pe valiză, pe un peron al Gării de Est. M-am scuzat că am venit atât de târziu, i-am explicat că, de obicei, nu primim în felul acesta pe oaspeții noștrii străini, dar în urma unei deplorabile neînțelegeri, comitetul de primire compus din zece membrii se găsea, chiar în aceeași clipă, la aeroportul Ferihegy, agitând un buchet de trandafiri și o păpușă în costum popular unguresc. Am plecat apoi să găsim un taxi........
După o jumatate de oră de eforturi, m-am văzut obligat să-i explic că efectivul taxiurilor din frumoasa noastră capitală va fi în curând sporit, după cum am aflat dintr-un articol de ziar citit chiar ieri.
La tramvai, înghesuială mare. De la un tânăr atletic, prea scumpul și ilustrul nostru prieten încasă o "labă" pe spate, administrată atât de generos, încât acesta se prabuși. N-am ezitat să-i explic că era vorba de un obicei al nostru, național, greutatea efectivă a labei aplicate pe spate fiind direct proporțională cu afecțiunea purtată celui ce o încasează. Setos să cunoască frumusețile capitalei noastre, distinsul oaspete atâta s-a bălăbănit încolo și încoace, încât până la urmă a stâlcit bătătura unui călător din preajmă, care a sărit în sus și a rostit, strigând, cuvântul "vită".
I-am explicat fără zăbavă că în limba noastră acesta este un termen cum nu se poate mai elogios, care s-ar traduce în limba sa, bineînțeles aproximativ, prin două vorbe: "persoană încântătoare". Și astfel, oaspetele nostru a fost profund mișcat, coborând din tramvai, ceea ce l-a determinat să ajungă la hotel într-o excelentă dispoziție.
Portarul ne-a anunțat, cu o politețe al cărui secret numai el îl deține, că devreme ce nimeni n-a rezervat nici un fel de cameră pentru prietenul nostru, se vedea pus în situația de a-i fi imposibil să-l găzduiască. Atunci am propus oaspetelui să împartă cu mine umilul meu cămin.
A doua zi făcuram un tur al orașului, desfășurat fără buclucuri. Numai expoziția, a cărei vizitare fusese de altfel însuși scopul călătoriei prietenului nostru, era închisă de 8 zile. Seara, celebrul și distinsul nostru oaspete a luat parte la o masă dată în onoarea sa. Din nefericire, în urma unei deplorabile încurcături, cei 10 membrii ai comitetului de organizare tocmai plecaseră în Italia. Prietenul nostru avea poftă să mânânce o "bouillabaisse a la hongroise" (o mâncare foarte condimentată).
A doua zi dimineața, oaspetele nostru m-a anunțat pe neașteptate că va pleca la prânz. Dând să urce în tren, mi-a croit o formidabilă labă pe spate și mi-a spus afectuos "vită".Am conchis că între noi s-a născut o frumoasă prietenie. Trenul s-a pus în mișcare și eu am fluturat o batistă, cu ochii plini de lacrimi. Mai întâi, pentru că afecțiunea noastră era realmente reciprocă, în al doilea rând deoarece abia acum constatam că, instalându-l într-un compartiment pe oaspetele nostru, greșisem trenul."
