Pământul tot e amorțit de zăpadă.
Visăm să trecem de la iarnă la primăvară cu un singur pas, ca la șotron. Soarele însă, uită să răsară, în tot este atâta nepăsare, atâta pustiu și la fel de multă uitare.
Mai ninge mărunt, iar ciorile se strigă pe nume, plutind în burnița dimineții ca niște petice furate de vânt din vitrina unui magazin, smulse parcă de un vârtej în înalțime și lăsate apoi să cadă, plutind alene și în stoluri, peste oraș.
Chiar si luna e fără de viață, trecând pe cer ca dusă de urgie, arătând ca un sloi rătăcitor de gheață.
Primăvara ne minte pentru a nu știu câta oară. Ne lasă triști, uitându-ne spre cer, fără nici un gând, parcă înghețați de iarna nemiloasă ce își face simțită prezența.
În suflet, însă se naște bucuria la gândul zilelor de primăvară, ce mai devreme sau mai târziu vor veni.
Visăm să trecem de la iarnă la primăvară cu un singur pas, ca la șotron. Soarele însă, uită să răsară, în tot este atâta nepăsare, atâta pustiu și la fel de multă uitare.
Mai ninge mărunt, iar ciorile se strigă pe nume, plutind în burnița dimineții ca niște petice furate de vânt din vitrina unui magazin, smulse parcă de un vârtej în înalțime și lăsate apoi să cadă, plutind alene și în stoluri, peste oraș.
Chiar si luna e fără de viață, trecând pe cer ca dusă de urgie, arătând ca un sloi rătăcitor de gheață.
Primăvara ne minte pentru a nu știu câta oară. Ne lasă triști, uitându-ne spre cer, fără nici un gând, parcă înghețați de iarna nemiloasă ce își face simțită prezența.
În suflet, însă se naște bucuria la gândul zilelor de primăvară, ce mai devreme sau mai târziu vor veni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu