Doua variante.

Se spune că în viață nu ai decât două variante:
Să te naști femeie sau să te naști bărbat.
Dacă te naști femeie mai e cum mai e, dacă te naști bărbat nu ai decât două variante:
Să rămâi acasa sau să pleci în armată.
Dacă rămâi acasă mai e cum mai e, dacă pleci în armată n-ai decât două variante:
Să prestezi munci ușoare sau să fii trimis pe front.
Dacă rămâi la munci ușoare mai e cum mai e, dacă ești trimis pe front n-ai decât două variante:
Să supraviețuiești sau să mori.
Dacă supraviețuiești mai e cum mai e, dacă mori nu ai decât două variante:
Să fii înmormântat sau să fii făcut sapun.
Dacă ești înmormântat mai e cum mai e, dacă ești făcut săpun n-ai decât două variante:
Să te cumpere un bărbat sau să te cumpere o femeie.
Dacă te cumpară un bărbat mai e cum mai e, dacă te cumpără o femeie n-ai decât două variante:
Să se spele cu tine de la brâu în sus sau de la brâu în jos.
Dacă se spală cu tine de la brâu în sus mai e cum mai e, dar dacă se spală cu tine de la brâu în jos…ajungi de unde ai plecat !

Cu inima nu auzi?

Tu ai numai ureche de-ți trebuie cuvinte?
Alt soi de graiuri nu simți?
Cu inima nu auzi?

Noapte de iarnă.

Pământul tot e amorțit de zăpadă.
Visăm să trecem de la iarnă la primăvară cu un singur pas, ca la șotron. Soarele însă, uită să răsară, în tot este atâta nepăsare, atâta pustiu și la fel de multă uitare.
Mai ninge mărunt, iar ciorile se strigă pe nume, plutind în burnița dimineții ca niște petice furate de vânt din vitrina unui magazin, smulse parcă de un vârtej în înalțime și lăsate apoi să cadă, plutind alene și în stoluri, peste oraș.
Chiar si luna e fără de viață, trecând pe cer ca dusă de urgie, arătând ca un sloi rătăcitor de gheață.
Primăvara ne minte pentru a nu știu câta oară. Ne lasă triști, uitându-ne spre cer, fără nici un gând, parcă înghețați de iarna nemiloasă ce își face simțită prezența.
În suflet, însă se naște bucuria la gândul zilelor de primăvară, ce mai devreme sau mai târziu vor veni.

Dacă ți-ar fi viața scrisă în stele, ai iubi mai mult universul?

Dacă ți-ar fi viața scrisă în stele, ai iubi mai mult universul?
Fiecare clipă trăită e undeva întipărită, fiecare zâmbet face soarele să strălucească mai mult timp, fiecare lacrimă a ta face ca înaltul cer să plângă. Fiecare om își are locul lui bine stabilit în imensul univers. Cu fiecare pas pe care îl faci în viață ești mai aproape de misterele ce se ascund în fiecare lucru pe care mai devreme sau mai târziu l-ai considerat banal.
Nici măcar cu gândul nu am reuși să străbatem universul, nici dacă am dori cu cea mai mare înverșunare nu am reuși într-o viață să-l descoperim. E un neant, e ceea ce te plictisește și te face curios în același timp.
De-a lungul timpului au fost puse întrebări la care am primit sau nu un răspuns, dar când vine vorba de a descoperi ceea ce se numește univers, răspunsul este același : universul este nesfârșit.

”Universul este un cerc al cărui centru este pretutindeni, iar circumferința nicăieri.”
Blaise Pascal

Omul.

Proprietatea de bază a inimii este structura sa musculară, iar principala proprietate a unui mușchi este faptul că noi nu-l înțelegem. Cu cât știm mai mult despre ele, cu atât înțelegem mai puțin. Și se pare că vom ști totul și nu vom înțelege nimic. Dar ce te faci, când acest sistem de cea mai înaltă complexitate, care este omul, este supus torturilor, chinurilor insuportabile și inimaginabile, atât fizice cât și sufletești, și când programul genetic de autoreglare este dat complet peste cap, când viața ca viață este distrusă, fără să fie ucisă, și când nimic nu se mai poate reface? Ce se întâmplă, atunci când natura ca natură e răpusă și, totuși, omul rezistă, pe baza unei necunoscute, prinde puteri nebănuite, transfigurează suferința?

Ce poate să facă peștișorul cel mic, urmărit tot timpul de peștele cel mare? Să învețe să zboare!

D.P

Un bilet spre fericire.

Un drum de parcurs, fără prea multe eforturi.
O cărare umbrită de crengile grele ale copacilor supăraţi pe vreme.
E nevoie de curaj.
Aventurează-te, fă-o, lasă-ţi sufletul şi frumuseţea chipului să lumineze tot ce e umbrit, tot ce te face să închizi bucuriile vieţii într-o cutie.
Ridică-ţi mâinile obosite de trecerea timpului parcă mult prea repede şi spune-ţi ca DA! POŢI!
Oferă-ţi şansa unei poveşti frumoase cu un început, dar fără sfârşit.

Uită-l, găseşte-l...
Iubeşte-l...

Preţuim amintirea micilor gesturi de bunătate când mai toate celelalte lucruri au fost date uitării...

"Trebuie mai mult decât un măr,
Să umpli un paner.
Trebuie mai mult decât un pom,
Să cânte livada sub cer.
Dar nu trebuie decât un om,
Pentru ca un dram de bunătate
Să lucească asemeni unui măr,
Pe care să-l împarţi pe jumătate." M.C


Preţuim amintirea micilor gesturi de bunătate când mai toate celelalte lucruri au fost date uitării...