Mă bucură.

Mă bucură fericirea mea și a celor din jurul meu.
Mă bucură copii, cumințenia, obraznicia lor, inocența cu care se comportă și jocurile lor, care îmi aduc aminte de copilăria mea. Mă bucură cuplurile de bătrâni veșnic îndrăgostiți.
Mă bucură oamenii sinceri, modestia, bunătatea și înțelepciunea de care dau dovadă în anumite momente ale veții.
Mă bucură amintirile frumoase petrecute alături de prieteni și de cei dragi.
Mă bucură soarele și căldura ce mi-o oferă. Îmi aduce o bucurie de nedescris în suflet venirea primăverii. Mă bucură un fluture așezat pe o floare.
Mă bucură o carte citită, o țigară dimineața, un zâmbet, un compliment sincer, o iubire împărtășită, o floare dăruită, o dovada reală de prietenie.
Mă bucură atât de multe lucruri și totuși mă întreb de unde mai este loc și de tristețe.

Schimbare?

Îmi plăcea să zac și să mă gândesc. Și m-am tot gândit. Și am visat, am visat lucruri ciudate, fel de fel.
Apoi a început să mi se năzare că....nu, n-a fost asa! Iarăși nu povestesc asa cum a fost!
Vezi tu, mă întrebam atunci de ce sunt atât de prost, de ce, dacă ceilalți sunt proști și eu știu sigur că sunt proști, nu caut să fiu mai deștept decât ei?
Am înțeles că, dacă aștepți ca toată lumea să ajungă să fie deșteaptă, ar trebui să aștepți un timp nesfârșit. Apoi am mai înțeles că asta nu se va întâmpla niciodată, că oamenii nu se vor schimba, că nimeni nu va putea să-i transforme și că degeaba ți-ai pierde timpul încercând acest lucru. Da, așa este! Asta este legea lor...
Știam că acela care are putere, care are mintea și sufletul tare, acela domnește peste ceilalți.
Cine cutează mult, acela are dreptate în ochii lor. Cine îi înfruntă și îi disprețuieste, acela ajunge la ei legiuitor, și cu cât cutează mai mult, cu atât e mai respectat.
Așa a fost întotdeauna și așa va fi mereu.
Trebuie să fii orb ca să nu vezi asta.
Nu mă îngrijesc dacă înțelegi sau nu.

No regrets. Just Love.

Păreri de rău! Ce vrea să spună?
Câteva momente am rămas cufundată în meditație, punând în cumpănă prezentul și viitorul.
Ce am făcut atunci și regret acum sau din ce voi face acum, ce voi regreta în viitor?
Tablouri pictate reflectând mai mult sau mai puțin realitatea vieții mele. Portrete făcute oamenilor care au schimbat ceva în viața mea, toate astea cam neîngrijit schițate, sunt dintr-odată puternic conturate și colorate. Toate legate de fenomenele curioase ale vieții omenești și zugrăvite acum cu atâta iscusință, că parcă prind viață.
Nu-mi doresc să schimb nimic din ce am făcut, ci doar să le aduc mai multă culoare.
Să mă bucur de ce am făcut bine și chiar și de ce am făcut rău. Sunt trăirile mele și doar ale mele. Nu cred în destin și în lucruri scrise undeva, dar poate că unele lucruri se întâmplă pentru că așa trebuie.
Corectează-mă !

O corectură pe o schiță prost concepută, o linie trasă cu o mână de maestru pe viu spun oricând mai mult decât toate teoriile și criticile din lume.

Arta de a gândi cu sunete

Săraci, bogaţi, cu toţii avem muzica.
Indiferent de clasa socială fiecare dintre noi avem un cantec de suflet care ne aduce zâmbetul pe buze în orice moment. Fiecare melodie este ca un refugiu universal pentru sufletele alungate de acasă.
Cântece ce îţi bucură urechea şi sufletul. Mii de sunete adunate într-o singură melodie te fac să uiţi de momentele mai puţin plăcute ce apar în viaţă şi să-ţi lumineze chipul pentru cel puţin 4 minute.
Cu fiecare melodie este realizată o caracterizare a momentelor ce te fac om, prima iubire, primul sentiment de prietenie, prima dezamăgire. Fie că e vorba de cei dragi sau doar de simple lucruri care te fac fericit.
Bucuria la ascultarea unei melodii este egală cu bucuria la vederea unei ploi de stele alături de o persoană care a fost importantă mai devreme sau mai târziu, deşi nu ar crede asta.
Ascultă, învaţă şi agaţă-te de îndemnuri la bine.
Oriunde ai fi, cu oricine ai fi şi oricând ai fi, muzica va fi.
Muzica e tot ce te inconjoară, chiar şi sunetul paşilor tăi pe podea.
Fără public muzica nu ar însemna nimic, la fel cum fără muzică publicul ar fi lipsit de viaţă.

Cu..., dar nu...

Cu bani poți cumpăra o locuință, dar nu poți cumpăra un cămin,
Cu bani poți cumpăra un ceas, dar nu poți cumpăra timp,
Cu bani poți cumpăra un pat, dar nu poți cumpăra odihna,
Cu bani poți cumpăra o carte, dar nu poți cumpăra cultura,
Cu bani poți cumpăra un medic, dar nu poți cumpăra sănătate,
Cu bani poți cumpăra o poziție, dar nu poți cumpăra respect,
Cu bani poți cumpăra sânge, dar nu poți cumpăra viața,
Cu bani poți cumpăra sex, dar nu poți cumpăra iubire !

Minte-mă !!!

"Minciuna este singurul apanaj pe care îl are omul în faţa celorlalte făpturi. Minţind ajungem la adevăr. Sunt om fiindcă ştiu să mint. Nici un adevăr nu a fost rostit fără să se fi minţit în prealabil de cel puţin 14 ori sau poate de 114 ori şi asta ne face cinste într-o anumită măsură. Dar noi, noi nu suntem în stare nici măcar să scornim o minciună din capul nostru. Minte-mă, dar minte-mă cu originalitate şi am să te sărut din toată inima. Să minţi cu originalitate este aproape mai bine decât să repeţi adevărul spus de un altul, în primul caz eşti om, în cel de al doilea, papagal.

Adevărul n-are să fugă, dar viaţa o poţi băga în mormânt, au mai fost cazuri.

Spuneţi-mi, vă rog, ce suntem noi acum? Toţi, toţi fără nici o excepţie, în tot ce priveşte ştiinţa, cultura, gândurile, invenţiile, idealurile, dorinţele, liberalismul, raţiunea, experienţa şi în toate, toate celelalte, ne aflăm în clasa întâi primară.

Ne-am învăţat şi ne place să gândească alţii pentru noi, aşa ne-am obişnuit. Nu-i aşa?"

Wings.

De ce dacă e loc pe acolo, mergi pe unde nu e? De ce de cele mai multe ori unii dintre noi alegem calea mai grea? Viața nu e întotdeauna presărată cu lucruri frumoase, dar chiar și așa preferăm să o complicăm uneori mai mult decât e deja. De ce? Poate plictisiți de rutina prezentă mai devreme sau mai târziu în viața noastră sau poate e doar dorința de a ne testa de fiecare dată. De ce putem, de ce nu putem, de ce ne doboară și de ce ne face mai puternici.

Ai simțit vreodată că prinzi aripi și că absolut nimic nu te poate face să te prăbușești? Că tot ceea ce faci și ce simți are dintr-odată sens? Că nimic din ce ți se spune nu te va face să te întorci din calea pe care ai ales-o? E ceea ce te face să te simți stăpân pe propriile tale puteri, pe propriile gânduri și decizii. Fă absolut tot ce crezi că te face să te ridici, să fii mai bun, să fii liber și să nu depinzi de alții. Nu vei primi nimic din ce îți dorești stând, ca o pasăre zboară, i-ați avânt, planează deasupra tuturor. Străpunge aerul, ajungi acolo unde vrei si demonstrează ce poți. Nu te vor încuraja, îți vor spune că e greu și că nu e de tine. Ascultă-i dar nu îi lua în seamă.
E puterea ta, ca a unui supererou, trage-ți chiloții peste pantaloni și fii ceea ce vrei sa fii !!!

Să fie iubirea ca o mască?

"Ne îmbinăm cu atâtea deosebiri şi ştim pe ce formă ideală ne împlinim unirea.
Noi unei flori iubite luăm chipul şi-ntocmirea,
Firească împerechere
Tu, trandafir, eu, ghimpe."

Să fie iubirea ca o mască?
Alt chip al ei când poate doarme şi visează?

Another story...

Nu ar fi spus că îi va lipsi.
Lucruri, sentimente, idei adunate în doar câteva mii de minute de când lipsește. E simplu și totuși complicat, e frumos, e nebun și totuși serios, e special.
Nu ar fi crezut. Timpul lor devenise brusc atât de prețios, ar fi dat orice pentru o plimbare în tălpile goale pe nisipul care parcă lua foc.
Ar fi putut să vadă atunci ceea ce vede acum, dar timpul era altul, totul era presărat cu alt praf, acum e unul magic.
Magic, feeric e spațiul și timpul basmului pe care dorește să-l scrie pentru ei, o poveste ce a luat naștere în momentul în care a simțit că ceva lipsește.
O altă poveste.......poate începe acum.
Nu a fost de vină timpul, ci autorul.

O fugă de pitici cu clopoței minusculi în ciucurii de la opinci

Primăvara intrase pe bariera orașului ascunsă în pelerina nopții și fără veste, cu ploi repezi, să spele copacii și acoperișurile de albul murdar al zăpezii și să gonească de pe maidane în stoluri, cum veniseră ciorile.

Afară era un zvon ca o fugă de pitici cu clopoței minusculi în ciucurii de la opinci. Ascultam pentru întâia oară pământul respirând adânc, ca un muncitor în somn, fără vise, în ajun de sărbătoare. Se desfăceau în ploaia caldă bulgării înghețați, ca mugurii și se înalță spre cer, din țărână și copaci, un neastâmpăr pretutindeni, în care se împletise mersul ca un fir de paing al găzelor, cu dansul despletit al sălciilor.

Urcă în mine și în copacul pititc de la geam, viața-n forța ce avea să despice în curând, cu sabia firului de iarbă, piatra.

Doua variante.

Se spune că în viață nu ai decât două variante:
Să te naști femeie sau să te naști bărbat.
Dacă te naști femeie mai e cum mai e, dacă te naști bărbat nu ai decât două variante:
Să rămâi acasa sau să pleci în armată.
Dacă rămâi acasă mai e cum mai e, dacă pleci în armată n-ai decât două variante:
Să prestezi munci ușoare sau să fii trimis pe front.
Dacă rămâi la munci ușoare mai e cum mai e, dacă ești trimis pe front n-ai decât două variante:
Să supraviețuiești sau să mori.
Dacă supraviețuiești mai e cum mai e, dacă mori nu ai decât două variante:
Să fii înmormântat sau să fii făcut sapun.
Dacă ești înmormântat mai e cum mai e, dacă ești făcut săpun n-ai decât două variante:
Să te cumpere un bărbat sau să te cumpere o femeie.
Dacă te cumpară un bărbat mai e cum mai e, dacă te cumpără o femeie n-ai decât două variante:
Să se spele cu tine de la brâu în sus sau de la brâu în jos.
Dacă se spală cu tine de la brâu în sus mai e cum mai e, dar dacă se spală cu tine de la brâu în jos…ajungi de unde ai plecat !

Cu inima nu auzi?

Tu ai numai ureche de-ți trebuie cuvinte?
Alt soi de graiuri nu simți?
Cu inima nu auzi?

Noapte de iarnă.

Pământul tot e amorțit de zăpadă.
Visăm să trecem de la iarnă la primăvară cu un singur pas, ca la șotron. Soarele însă, uită să răsară, în tot este atâta nepăsare, atâta pustiu și la fel de multă uitare.
Mai ninge mărunt, iar ciorile se strigă pe nume, plutind în burnița dimineții ca niște petice furate de vânt din vitrina unui magazin, smulse parcă de un vârtej în înalțime și lăsate apoi să cadă, plutind alene și în stoluri, peste oraș.
Chiar si luna e fără de viață, trecând pe cer ca dusă de urgie, arătând ca un sloi rătăcitor de gheață.
Primăvara ne minte pentru a nu știu câta oară. Ne lasă triști, uitându-ne spre cer, fără nici un gând, parcă înghețați de iarna nemiloasă ce își face simțită prezența.
În suflet, însă se naște bucuria la gândul zilelor de primăvară, ce mai devreme sau mai târziu vor veni.

Dacă ți-ar fi viața scrisă în stele, ai iubi mai mult universul?

Dacă ți-ar fi viața scrisă în stele, ai iubi mai mult universul?
Fiecare clipă trăită e undeva întipărită, fiecare zâmbet face soarele să strălucească mai mult timp, fiecare lacrimă a ta face ca înaltul cer să plângă. Fiecare om își are locul lui bine stabilit în imensul univers. Cu fiecare pas pe care îl faci în viață ești mai aproape de misterele ce se ascund în fiecare lucru pe care mai devreme sau mai târziu l-ai considerat banal.
Nici măcar cu gândul nu am reuși să străbatem universul, nici dacă am dori cu cea mai mare înverșunare nu am reuși într-o viață să-l descoperim. E un neant, e ceea ce te plictisește și te face curios în același timp.
De-a lungul timpului au fost puse întrebări la care am primit sau nu un răspuns, dar când vine vorba de a descoperi ceea ce se numește univers, răspunsul este același : universul este nesfârșit.

”Universul este un cerc al cărui centru este pretutindeni, iar circumferința nicăieri.”
Blaise Pascal

Omul.

Proprietatea de bază a inimii este structura sa musculară, iar principala proprietate a unui mușchi este faptul că noi nu-l înțelegem. Cu cât știm mai mult despre ele, cu atât înțelegem mai puțin. Și se pare că vom ști totul și nu vom înțelege nimic. Dar ce te faci, când acest sistem de cea mai înaltă complexitate, care este omul, este supus torturilor, chinurilor insuportabile și inimaginabile, atât fizice cât și sufletești, și când programul genetic de autoreglare este dat complet peste cap, când viața ca viață este distrusă, fără să fie ucisă, și când nimic nu se mai poate reface? Ce se întâmplă, atunci când natura ca natură e răpusă și, totuși, omul rezistă, pe baza unei necunoscute, prinde puteri nebănuite, transfigurează suferința?

Ce poate să facă peștișorul cel mic, urmărit tot timpul de peștele cel mare? Să învețe să zboare!

D.P

Un bilet spre fericire.

Un drum de parcurs, fără prea multe eforturi.
O cărare umbrită de crengile grele ale copacilor supăraţi pe vreme.
E nevoie de curaj.
Aventurează-te, fă-o, lasă-ţi sufletul şi frumuseţea chipului să lumineze tot ce e umbrit, tot ce te face să închizi bucuriile vieţii într-o cutie.
Ridică-ţi mâinile obosite de trecerea timpului parcă mult prea repede şi spune-ţi ca DA! POŢI!
Oferă-ţi şansa unei poveşti frumoase cu un început, dar fără sfârşit.

Uită-l, găseşte-l...
Iubeşte-l...